Filmul „Mihai Viteazul” şi Serialul “Fraţii Buzeşti”
Filmul „Mihai Viteazul” şi Serialul “Fraţii Buzeşti”
Filmul lui Sergiu Nicolaescu rămâne una dintre cele mai mari producții istorice realizate vreodată în România. A fost o desfășurare impresionantă de energie artistică, tehnică și umană. A mobilizat actori, cascadori, figuranți, cai, costume, decoruri și, foarte important, contribuția Armatei Române. Fără această contribuție, marile scene de luptă nu ar fi avut aceeași forță, aceeași scară, aceeași respirație epică.
Trebuie să recunoaștem acest merit. Cinematografia românească a reușit atunci ceva ce astăzi pare aproape imposibil: a creat o imagine colectivă puternică, memorabilă, despre o epocă fondatoare.
Dar trebuie să fim la fel de sinceri și cu limitele acelui film. El a fost făcut într-o epocă politică în care istoria era folosită ca instrument de legitimare. De aceea, filmul construiește un Mihai Viteazul aproape fără fisuri: voievodul perfect, eroul total, omul-destin. În jurul lui, ceilalți mari actori ai epocii apar mai degrabă în plan secund.
Frații Buzești, deși au avut o importanță istorică reală, sunt tratați în film mai mult ca însoțitori ai eroului central decât ca personalități autonome. Or, istoria nu funcționează așa. Istoria nu este făcută de un singur om, oricât de mare ar fi el. Istoria este făcută de oameni, familii, alianțe, credințe, interese, riscuri, loialități și trădări.
De aici pornește proiectul nostru.
Serialul „Frații Buzești” nu vine să anuleze filmul „Mihai Viteazul”. Vine să continue, cu mijloacele secolului XXI, o întrebare pe care filmul vechi nu avea libertatea sau instrumentele să o ducă până la capăt: cine au fost oamenii din jurul marelui voievod? Cum s-au format? Ce au pierdut? Ce au ales? Ce i-a făcut capabili să devină sprijinul uneia dintre cele mai îndrăznețe încercări politice din istoria românilor?
Dacă filmul din anii ’70 a lucrat cu mitul, serialul nostru vrea să lucreze cu complexitatea. Dacă filmul a construit statuia, serialul vrea să caute omul viu. Dacă filmul a pus în centru destinul unui voievod, serialul nostru pune în centru formarea unei lumi: familie, țară, credință, putere, război, trădare și supraviețuire.
Nu este o despărțire de trecut. Este o maturizare a felului în care îl privim.
Pentru că memoria istorică nu trebuie doar repetată. Trebuie înțeleasă, refăcută, dusă mai departe.
„Mihai Viteazul” a fost filmul de care România anilor ’70 avea nevoie ca să se vadă mare. „Frații Buzești” trebuie să fie serialul de care România de azi are nevoie ca să se vadă lucid.
